Carbohidrații sunt esențiali? Nu chiar. Hai să nu mai confundăm lucrurile.
„Cum adică să scot toți carbohidrații? Păi carbohidrații sunt macronutrienți esențiali!”
Nu.
Aici este confuzia.
Carbohidrații sunt un macronutrient.
Asta este partea adevărată.
Dar nu sunt un macronutrient esențial.
Și diferența este uriașă.
În nutriție, „esențial” nu înseamnă „apare în manual la categoria macronutrienți”.
Esențial înseamnă că organismul nu poate produce singur acel lucru și trebuie obligatoriu să-l primească din alimentație.
Există aminoacizi esențiali.
Există acizi grași esențiali.
Dar carbohidrați esențiali nu există.
Dacă nu mă crezi pe mine, dă un simplu search pe Google si caută ˝carbohidrat esențial pentru om, fără de care nu putem trăi˝.
Unul singur!!!
Nu există!!!
„Dar creierul are nevoie de glucoză!”
Știu, aici vine imediat replica:
„Dar creierul are nevoie de glucoză!”
Corect.
Creierul și anumite celule folosesc glucoză.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să o mănânci.
Corpul poate produce glucoza de care are nevoie printr-un proces numit gluconeogeneză.
Ficatul poate face glucoză din aminoacizi, lactat, glicerol și alți precursori.
Adică organismul are propriul lui sistem de producție.
Nu trebuie să bagi pâine, paste, orez, cartofi, biscuiți și covrigi ca să nu moară creierul de foame.
Creierul nu stă dimineața la ușă și spune:
„Sasha, dacă nu-mi dai două felii de pâine și o banană, eu azi nu mai funcționez.” 🧠🍞
Nu.
Asta este o poveste repetată atât de mult, încât lumea a ajuns să o creadă fără să o mai verifice.
Carbohidrați buni, carbohidrați răi și alte basme cu ovăz
Și mai este o confuzie mare:
„Da, dar există carbohidrați buni și carbohidrați răi.”
Sigur, putem vorbi despre carbohidrați mai procesați sau mai puțin procesați.
Putem vorbi despre pâine albă versus linte.
Putem vorbi despre biscuiți versus cartof fiert.
Dar metabolic, când vorbim despre glicemie și insulină, lucrurile sunt mult mai simple.
Carbohidrații digerabili se transformă în glucoză în sânge.
Punct.
Insulina nu stă să întrebe:
„Scuzați-mă, glucoza asta vine din linte bio, din ovăz integral, din orez brun sau din pâine albă?”
Nu.
Insulina nu e rasistă.
Nu o interesează pedigree-ul carbohidratului.
Nu o interesează dacă vine dintr-un aliment considerat „sănătos” sau dintr-un aliment considerat „nesănătos”.
În sânge, tot glucoză este.
Și glicemia tot urcă.
Sigur, poate urcă mai repede sau mai lent, în funcție de aliment, fibre, cantitate, context metabolic și combinații alimentare.
Dar ideea de bază rămâne aceeași:
dacă ai rezistență la insulină, prediabet, diabet de tip 2, ficat gras, obezitate abdominală sau foame continuă, nu te ajută prea mult să-ți spui că mănânci „carbohidrați sănătoși”.
Pentru corpul tău, problema poate fi tocmai cantitatea totală de carbohidrați.
Nu doar faptul că ai ales pâine albă în loc de linte.
Aoleu, fructele
Și aici intră și fructele.
Aoleu, fructele. 🍌🍇
Pentru mulți oameni, fructele sunt aproape religie.
„Dar fructele sunt sănătoase!”
„Dar fructele au vitamine!”
„Dar fructele sunt naturale!”
Da, fructele pot avea vitamine.
Dar fructele au și zahăr.
Și nu orice fel de zahăr.
Fructele conțin fructoză, iar fructoza este metabolizată în mare parte în ficat.
Asta înseamnă că, atunci când mănânci multe fructe, mai ales dacă nu ești atlet de performanță, dacă nu ai o masă musculară mare, dacă nu arzi enorm prin sport și dacă ai deja probleme metabolice, ficatul tău primește o încărcătură serioasă.
Și după aceea te întrebi de ce ai ficat gras.
Te întrebi de ce ai trigliceridele mari.
Te întrebi de ce te umfli.
Te întrebi de ce glicemia nu e bună.
Te întrebi de ce ții „dietă sănătoasă”, cu fructe, ovăz, linte, orez, pâine integrală, smoothie-uri și gustări „curate”, dar corpul tău se comportă ca și cum ceva nu merge.
Pentru că uneori exact asta este problema:
prea mulți carbohidrați, chiar și atunci când sunt ambalați frumos sub eticheta de „sănătos”.
Cu fundiță verde, evident.
Că altfel nu se vinde wellness-ul. 😅
Nu demonizăm. Punem lucrurile la locul lor.
Și nu, asta nu înseamnă că trebuie să demonizăm orice carbohidrat.
Nu înseamnă că un copil nu mai poate mânca niciodată un fruct.
Nu înseamnă că un om sănătos metabolic nu poate mânca sezonier niște fructe, niște rădăcinoase sau câteva plante.
Nu înseamnă că toți carbohidrații sunt bau-bau și că trebuie să intrăm într-o psihoză alimentară.
Dar înseamnă că trebuie să punem lucrurile la locul lor.
Carbohidrații nu sunt baza alimentației umane.
Carbohidrații sunt un adaos.
Baza ar trebui să fie mâncarea care hrănește cu adevărat corpul:
proteine animale de calitate,
grăsimi animale,
ouă,
carne,
pește,
organe,
unt,
seu,
alimente dense nutritiv. 🥩🧈🥚
Adică o alimentație keto-carnivoră sau predominant animal-based, cu plante și fructe de sezon ca adaos, nu ca fundație.
Pentru un copil, pentru un adolescent, pentru un adult sănătos, nu baza ar trebui să fie pâine dimineața, sandviș la școală, piure la prânz, cartofi prăjiți, nuggets, cereale, biscuiți, suc, iaurt cu zahăr și apoi încă o felie de pâine seara.
Și după aceea să spunem că asta e „alimentație echilibrată”.
Nu este echilibrată.
Este o alimentație construită pe carbohidrați, gustări și produse moderne, cu puțină proteină aruncată pe ici-colo, ca pătrunjelul pe ciorbă.
Și apoi ne mirăm că avem copii cu burtă, adolescenți obosiți, adulți cu rezistență la insulină și oameni care au foame din două în două ore.
Corpul are nevoie de nutrienți.
Are nevoie de proteine.
Are nevoie de grăsimi.
Are nevoie de vitamine și minerale în forme biodisponibile.
Are nevoie de stabilitate metabolică.
Nu are nevoie să fie bombardat toată ziua cu glucoză, fructoză și insulină.
De ținut minte
Așa că, data viitoare când auzi „carbohidrații sunt esențiali”, amintește-ți:
Nu, carbohidrații sunt un macronutrient.
Dar nu sunt esențiali.
Esențiali sunt anumiți aminoacizi.
Esențiali sunt anumiți acizi grași.
Carbohidrați esențiali pentru om nu există.
Iar pentru foarte mulți oameni cu probleme metabolice, reducerea carbohidraților nu este o modă, nu este extremism și nu este o nebunie.
Este exact lucrul de care corpul lor avea nevoie de ani de zile.
Dacă vrei să înțelegi mai mult
Dacă vrei să înțelegi mai bine sănătatea metabolică, rezistența la insulină, diabetul de tip 2, ficatul gras sau chiar să-ți înveți copilul să mănânce corect, intră în comunitatea mea de pe Skool: https://www.skool.com/revolutia-sanatatii-8389
Iar dacă ai un caz mai special și simți că ai nevoie de cineva care să te țină de mână în proces, poți lucra cu mine individual, fie într-un coaching privat de trei luni, fie într-o sesiune de o oră.
Îți las aici linkul: https://sashafodor.ro/coaching/
Cu drag,
Sasha


